Această ediție specială pentru copiii foarte mici are paginile cartonate integral și cu colțuri rotunjite. Textul și ilustrațiile sunt complete, fără nici o modificare de conținut față de ediția necartonată.

 

„Ghici cât de mult te iubesc” este o poveste pe care fiecare părinte a trăit-o imediat ce copilul său a învăţat să vorbească destul de bine. Plin de sensibilitate, dar şi amuzant, jocul dinainte de culcare dintre iepuraşii Căstănuţă-cel-Mic şi Căstănuţă-cel-Mare (care poate fi înzestrat ori cu rolul tatălui, ori cu al mamei) încurajează o relaţie profundă şi caldă între copil şi părinte, într-o manieră plină de farmec.

 

Ilustraţiile delicate şi cu detalii subtile sugerează calmul şi apropierea dinaintea orei de culcare. Nu e de mirare că, pentru milioane de copii şi părinţi, „Ghici cât de mult te iubesc” (Guess How Much I Love You) a devenit una dintre cele mai iubite cărţi ilustrate.

 

Sam McBratney scrie cărţi pentru copii de peste 30 de ani şi trăieşte la Belfast, în Irlanda de Nord. Din 1994, când a fost publicată prima dată, în Marea Britanie, "Ghici cât de mult te iubesc" s-a vândut în peste 18 milioane de exemplare în întreaga lume. În 1995 a fost nominalizată pentru premiul "Cartea anului" în Statele Unite.

Ghici cat de mult te iubesc

SKU: 2122
lei39.00 Regular Price
lei35.10Sale Price
  • Autor: Sam McBratney

    Ilustrații: Anita Jeram

    Nr. de pagini: 32 (cartonată integral)

    Format: 15 x 18 cm
    Anul primei publicări: 1988

    Anul apariţiei (RO): 2019
    Editura: Cartea copiilor

    Vârstă recomandată: + 0 ani

  • Livrarea se face gratuit indiferent de valoarea comenzii.

    Livrăm doar în Mun. Sibiu și Com. Selimbăr.

    Plata se va efectua la curier, în momentul primirii coletului.

Află ultimele noutăți

© 2019 by Atotie S. R. L.